În ultimii doi ani de viață, Emil Gabor, tatăl Monicăi și al Ramonei Gabor avea probleme grave financiare și de sănătate. Deși fetele lui, stabilite în America și Dubai, declarau că îl ajută cu bani, bărbatul tot avea datorii de achitat din anul 2018, care i-au dat bătăi mari de cap până în ultima zi de viață.
Monica Gabor declara în 2017 că nu îşi neglijează familia, chiar dacă acum duce o viaţă separată în America. Vedeta şi surorile ei spuneau au grijă ca tatălui lor să nu îi lipsească nimic.
„Tatăl meu este un pic un copil în acest moment. Noi avem grijă de el cum a avut şi el grijă de noi atunci când ne-a crescut şi eu personal mă simt responsabilă să am grijă de el până la sfârşitul vieţii, să îl sprijin atât emoţional, cât şi financiar. Atât eu, cât şi surorile mele facem acelaşi lucru şi oricând are nevoie de ceva ştie că se poate baza pe noi”, mărturisea fosta soţie a lui Irinel Columbeanu la „Star Matinal” în anul 2017.
În anul 2018 au început problemele pentru Emil Gabor, care, de altfel, nici până astăzi, după moartea sa, nu au luat sfârșit.
CITEȘTE ȘI: Nico, după testul de coronavirus făcut din izolare: ”Așa este legea!”
Tatăl Monicăi Gabor a fost executat silit, în urmă cu aproape doi ani. Emil Gabor, care locuia singur într-o garsonieră din Bacău, a figurat ca debitor într-un dosar de încuviințare executare silită, înregistrat la Judecătoria Bacău pe 19 iulie 2018. “Încuviinţează executarea silită, la cererea creditorului S.C. RALFI IFN SA a obligaţiilor cuprinse în titlul executoriu reprezentat de CONTRACTUL DE CREDIT PENTRU NEVOI PERSONALE împotriva debitorului GABOR EMIL, executare începută pentru suma de 40195,44 lei reprezentând credit restant, dobânzi aferente acestuia, comisioane și penalități de întârziere calculate până la data scadentei anticipate. Fără cale de atac”, a fost verdictul judecătorilor, din 24 iulie 2018.
CITEȘTE ȘI: FOTO | Cum arată Laura Cosoi în luna a opta de sarcină. Fanii o acuză că-și editează pozele
Suma datorată de Emil Gabor era, așadar, de aproximativ 8.700 de euro. Problemele nu s-au încheiat aici pentru tatăl Monicăi. La sfârșitul lui 2019, a fost internat în spital, cu grave probleme de sănătate. „Am fost internat la Boli Interne şi mi-au găsit mai multe… din cauza accidentului ăla, de acum 10 ani, când mi-a căzut un lemn mare pe spate. Până atunci eram bine şi de atunci am avut numai necazuri. Am umblat pe la spital, că mi-a rupt tot în mine. Am splina scoasă, intestinal… mi-a tăiat din el, din stomac la fel, din ficat la fel. Şi, normal, dacă am umblat la toate, acum am necazuri, am probleme. Acum sunt mai bine că… m-au sunat fetele, n-am fost chiar singur. A venit Alina (fata cea mare, sora Monicăi şi a Ramonei Gabor -n.r.,) pe la mine, ea e în Săuceşti, a fost şi sora mea pe la mine. Că eu n-am putut pleca de acasă chiar nicăieri pentru că am avut necazuri. Nu puteam să stau în picioare, nu aveam putere. Am fost internat, în decembrie, 2 săptămâni… adică 15 zile. Mi-au dat vreo 9 diagnostice. Dar n-am hârtia de externare, nu e la mine, e la fată, la Alina.”, a declarat Emil Gabor pentru Ciao.
“Monica nu poate veni. Mi-a zis că nu poate să ajungă că nu sunt gata nu ştiu ce acte, sunt nişte legi acolo la americani. Am vorbit cu ea chiar a doua zi cum a auzit că sunt internat în spital. Mi-a dat telefon şi înainte de Revelion. La noi Revelionul este noaptea la 12.00, la ei, a doua zi, la 14.00. (…) Ramona… cu ea n-am putut să vorbesc. Când e la chinezi, când e la indieni, are contracte multe şi umblă mult, prin toată lumea asta. Mi-e dor. Uite că… am crescut 3 copiii şi… e greu, sunt peste mari şi ţări. Aş fi vrut şi eu să fie lângă mine. Că, uite, ajungi la bătrâneţe şi rămâi singur.”, a mai declarat Emil Gabor la sfârșitul anului 2019.
După ce a ieșit din spital, Emil Gabor a fost lovit din nou de probleme. Pe 8 aprilie 2020, el a fost dat în judecată de o instituție specializată în recuperarea datoriilor, procesul având legătură, probabil, cu cel de executare silită din 2018. Nu a fost stabilit, încă, primul termen al procesului de la Judecătoria Bacău, pentru că a fost înregistrat în starea de urgență.